Oana Lis a căzut în deznădejde și a făcut un anunț trist despre soțul ei: ”Nu pot să fac mai mult”

09 04. 2022, 10:16

Problemele medicale cu care se confruntă Viorel Lis aproape că au făcut-o pe soția lui să-și piardă speranța că starea lui se va îmbunătăți în vreun fel. 

Viorel Lis se simte tot mai rău, iar speranța că acesta își va reveni a dispărut din tonul soției. Oana Lis recunoaște că viața după infarctul suferit de fostul primar nu este deloc ușoară. Mai ales că acesta se află la o vârstă înaintată, respectiv 78 de ani.

În cadrul unui interviu, Oana Lis a vorbit despre cum se simte soțul ei. Iar veștile nu sunt bune. Se pare că le este destul de dificil să se obișnuiască cu noile schimbări postoperatorii. De la meniu, până la stil de viață, a fost necesar să facă schimbări radicale.

Nu aș vrea să vorbesc foarte mult pentru că mă emoționez. Mă emoționează când vorbesc de Viorel și de starea lui. Pentru că eu aș vrea să-i fie bine, aș vrea să-i dau de la mine putere, să îi dau energie, dar nu pot. Adică, până la urmă este și vârsta, este și boala. Nu pot să fac mai mult decât este posibil, dar aș vrea să fac.

Oana Lis: ”Este foarte slăbit, trebuie să ia un tratament toată viața”

Are perioade în care e trist. Chiar mă gândeam ce aș mai putea să fac pentru chestia asta. Nu știu, e greu, nu este ceva ușor. Viața este viață înainte de infarct. Și cu totul altă viață după infarct. E o viață în care trebuie să schimbi regimul de a mânca, regimul de a trăi. Nu mai ai voie să te stresezi. Chiar mă deranjează când cineva îl sună pe Viorel cu niște aberații. Pentru că el nu are voie să se streseze deloc.

El trebuie să stea foarte foarte liniștit. Asta e viața mea acum. Mi-o asum și asta e, merg mai departe. A avut noroc că eu am știut ce să fac în acel moment. Mi-am dat seama că este infarct, salvarea a venit repede pentru că s-a întâmplat de dimineață. A avut noroc de niște medici cardiologi foarte buni la Floreasca. Le mulțumesc încă o data! Într-adevăr, acum este foarte slăbit, trebuie să ia un tratament toată viața, o singură pastilă dacă o uită, se poate înfunda stentul, e destul de periculos”, a spus aceasta, conform Spynews.